Suedia retrăiește freamătul Cupei Mondiale din 1994. Sau cel puțin noi ne-am dori să mai „atingem” culmile performanțelor de atunci, să simțim emoția pură a unui turneu final la „înălțime”. De fapt, Suedia nu trăiește din amintiri, ci chiar demonstrează că a alcătuit o nouă echipă solidă, gata să se cațere spre vârf, așa cum s-a întâmplat în Statele Unite ale Americii. Calificarea în sferturile de finală în dauna Elveției, după o victorie „scurtă” cu 1-0, reprezintă deja o performanță uriașă. Suedia are o nouă „Generație de Aur”.
În timp ce noi ne lingem rănile pe plaiurile mioritice și ne învârtim în același cerc pentru a găsi răspunsuri, Suedia a reușit să construiască o altă națională de succes, care are destule caracteristici cu echipa din 1994, câștigătoare a medaliei de bronz. Trupa care a frânt aripile lui Hagi & Co, după un 2-2 de poveste în 120 de minute, urmat de tristețea loviturilor de departajare.
În primul rând, Janne Andersson a „îndrăznit” să plece la Cupa Mondială fără marea vedetă Zlatan Ibrahimovic, cel care a ținut Suedia în spate mai bine de 10 ani. Ca să căutăm o paralelă în România, la fotbal nu avem azi un asemenea superstar astfel că ne orietăm către handbal, este ca și cum prima reprezentativă ar merge la un Campionat Mondial fără Cristina Neagu. „Ibracadraba” își anunțase retragerea din echipa națională în urmă cu doi ani, nu a jucat în calificări pentru Suedia, iar pentru selecționer nu a mai existat cale de întoarcere, în ciuda presiunilor care au venit din toate părțile. A plecat pe un drum și a continuat să-l bătătorească conform planurilor, să privească doar înainte. Mai ales că nordicii au ajuns la Cupa Mondială lăsând acasă selecționate precum Olanda și Italia. Nimic nu a fost întâmplător.
Pontențial a existat și fără Ibrahimovic, iar Suedia și-a confirmat ascensiunea și în Rusia, unde a reușit să se califice în optimi în dauna unei alte mari puteri, Germania. Pentru a compensa lipsa unei valori individuale precum „Ibracadrabra”, în stare să marcheze goluri și de la 40 de metri distanță, Andersson a procedat ca un zidar, a pus cărămidă cu cărămidă bazele unui grup foarte sudat, unei echipe bine organizate, cu mare disponibilitate la efort, cu spirit de sacrificiu, gata să vibreze la fiecare moment al Cupei Mondiale. Și vibrează, i-am văzut pe nordici cu câtă efervescență au judecat baloanele ajunse în preajma porții adverse, chiar dacă execuțiile nu au fost cele mai inspirate.
Ibrahimovic a fost o pată de culoare care a lipsit de la această Cupă Mondială, dar antrenorul Suediei a găsit alți oameni care să placă publicului spectator, eroii cu care fanii să se identifice la astfel de momente importante ale istoriei.
Suedia a avut câțiva oameni determinați în 1994 și a descoperit câțiva „brazi” și în zilele noastre. Astfel, Tomas Brolin a „devenit” acum Emil Forsberg, rolul lui Kennet Andersson îl joacă Ola Toivonen, iar Marcus Berg aduce ceva din stilul lui Martin Dahlin. Aminteam mai sus de anumite caracteristici. Și jucătorii din 1994, dar și cei din 2018 au evoluat / evoluează la echipe din plutonul doi. Parma lui Brolin din 1994 poate fi comparată lejer cu Leipzigul lui Forsberg. Dar contează mai puțin acum cluburile, ci mai mult până unde pot ajunge acești flăcăi bine instruiți, cu capul pe umeri, care pun osul la treabă, cu idealuri.
Idealul lui Forsberg a fost, probabil, să ajungă la o echipă mare. Și va poposi în curtea lui Arsenal. Dar cu siguranță că, mai presus de asta, idealul lui Forsberg a fost să ajungă la nivelul predecesorilor. O „gleznă fină” în prima repriză a jocului cu Elveția nu și-a atins ținta, dar travaliul, efortul, valoarea l-au răsplătit în partea secundă, chiar dacă reușita care a calificat Suedia în sferturile de finală a avut și o doză de șansă. Dar cine nu are nevoie și de așa ceva într-un fotbal în care posesia nu înseamnă doar posesie.
După 24 de ani, nordicii sunt din nou în sferturile de finală. Atunci, România i-a înfruntat și chiar dacă România a pierdut, în urmă a rămas o poveste frumoasă, cu zeci de mii de oameni în stradă în miez de noapte. Acum, nu ne rămâne decât să trăim din aminitiri și să-i urmărim pe urmașii lui Brolin, Kennet Anderson, Dahlin, Ravelli, etc. Suedia nu trăiește din amintiri, ci trăiește la cote înalte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER